De 8 martie, cadoul nostru e un text

E unul dintre acele articole atipice pentru blogul nostru de marketing. Şi totuşi nu am putut să îl lăsăm doar în social media. Pentru că scriem și citim din plăcere atât marketing, cât şi beletristică. Iată ce scrie Ioana:

Acest articol este despre personaje feminine din literatură. Plusez cu un guest post excepţional, pentru că alături de mine, l‑am invitat pe scriitorul şi scenaristul Ioan Antoci să ne vorbească despre femeia ca personaj memorabil. Inspiraţional, motivaţional şi o invitaţie la lectură, dacă doriţi.

***

Totul a început pe ritm de swing (Diga Diga Doo). Părea potrivit. Lucram la o serie de campanii dedicate zilei femeii pentru mai multi clienti din domenii aflate la poli opuşi. Iar ochii îmi fugeau în bibliotecă. Căutam ineditul care să sublinieze valenţele fascinante ale unei femei. Ca apoi, odată găsit să fie transpus în mici şi memorabile texte.

În scurt timp, pe birou aveam 12 cărţi. În rafturi, nedreptăţite celelalte volume se înclinau. Aveam ideea şi eram hotărâtă să scriu. Nu doar postările, ci mai mult. Exact în faţa mea era portretul femeii aşa cum apărea el în cărţile mele preferate.

Imaginaţia devine realitate

Şi te tulbură. Billie din Fata de hârtie de Musso e un personaj interesant dintr‑o carte care intră brusc şi salvator în viaţa autorului Tom şi a prietenilor lui.

– Am căzut dintr‑un rând, din mijlocul unei fraze neterminate…

Romanul e un du‑te vino între povestea care îi are în centru pe Billie şi Tom aflaţi în căutarea dragostei şi regăsirea unui exemplar cu erori, motivul pentru care Billie ar fi păşit din lumea ficţiunii în cea reală. Billie este efervescentă, surprinzătoare şi are capacitatea de a pune amprentă pe viaţa tuturor celor în care apare. Pentru că nu e vreo nalucă. Billie face pasul din a fi o simplă plăsmuire a imaginaţiei către realitate şi uimeşte.

,,Dintre toate personajele pe care le‑am creat, Billie este preferata mea. Îi simt atât de tare lipsa, după ce am terminat de scris romanul, încât s‑ar putea spune că sunt îndrăgostit!” – Guillaume Musso

Femeia cu secrete – Hanna

Cititorul de Schlink a fost o carte pe care am terminat‑o într‑o vacanţă la munte cu multă ploaie. Personajul feminin, Hanna, nu reprezintă nici măcar pe departe un model. Ea trăieşte o poveste de dragoste cu un adolescent şi ascunde secretul de a fi fost paznic în lagărele de concentrare, motiv pentru care este şi condamnată la închisoare.

Chiar şi aşa, se află în această listă deoarece Hanna este un personaj puternic care generează contradicţie, stare de nelinişte, paradox. Iar mie îmi plac cărţile care mă fac să simt. Hanna nu are voce. Povestea ei este descrisă prin ochii lui Michael personajul central, adolescentul devenit bărbat care nu o poate uita pe femeia care i‑a marcat întreaga existenţă. În toate etapele devenirii, lectura‑cuvântul are un rol esenţial. E cu siguranţă un must read.

Pagini de jurnal

Sunt fascinată în ultima perioadă de autobiografii. 27 de paşi (Tibi Uşeriu) sau Open (Agassi) au fost pe lista mea de lecturi. În acest context însă, vă recomand un compediu de portrete model din istoria noastră culese de Dan C. Mihăilescu în volumul Castelul, biblioteca, puşcăria. Trei vămi ale feminităţii exemplare.

„Feminitatea încoronată, nobleţea superb, infantil sau parşiv alintată… Sensibilitate, senzualitate, instinct şi educaţie, deghizament, arta disimulării, one‑woman show cu efecte invariabil seducătoare” se regăsesc în acest volum exact aşa cum protagonistele au notat în paginile jurnalelor intime. Citind cartea veţi descoperi cum a fost realitatea vremii simţită de Regina Maria, Maria Cantacuzino‑Enescu, Cella Delavrancea, Alice Voinescu, Cornelia Pillat, Ecaterina Bălăcioiu Lovinescu sau Anița Nandriș – aristocrate sau femei simple, mame, femei puternice care au trebuit să facă ani mulţi de puşcărie, care au trăit în căsnicii fericite ori dimpotrivă. O Românie autentică văzută prin ochii unor femei remarcabile.

Ioan Antoci: ” Nu cam toate personajele feminine sunt produse ale patriarhatului auctorial care a dominat și încă domină (și) literatura?”

Să vorbești despre personajele ”tale” preferate sau memorabile chiar de Ziua Femeii, trecând astfel peste clișeele ”asta‑i o sărbătoare comunistă, care‑i treaba cu mamele?” și ”femeile trebuie sărbătorite în fiecare zi, nu de câteva ori pe an!”, devine un risc în noua corectitudine politică pentru că, de fapt, ”care personaje feminine memorabile, băiete? Nu cam toate sunt produse ale patriarhatului auctorial care a dominat și încă domină (și) literatura?” Ce, dacă iei la repezeală 10 oameni, o să‑ți dea alte exemple în afară de Julieta, Anna Karenina și Vitoria Lipan? Că, deh, toți am încercat cândva să dăm bacul. Ah, și capra cu trei iezi, probabil. Chiar și domnișoarele Bennet, Mrs. Dalloway sau, mai nou, săraca Offred nu pot susține o mișcare adevărată în genul #metoo, când au de luptat cu Winfrey și Michelle sau Ramona, Irina și Wonder Woman. (că Captain Marvel încă trebuie să demonstreze din ce aluat e făcută, e posibil să nu fie în întregime umană).

Acum, că riscul e asumat, iar lista scurtă și îngrozitor de nedreaptă, voi povesti (doar) despre trei dintre personajele care ar merita să fie descoperite atât de adulți, cât și de copii.

Matilda Wormwood

(Aproape) cu toții am văzut filmul. Unul dintre ele. Dar nimic nu se compară cu micul volum scris de Roald Dahl, mai ales dacă e însoțit și de ilustrațiile lui Quentin Blake. Aș recomanda, cel puțin o dată pe an, ca mai toți părinții să citească prima parte a capitolului introductiv. Sunt spuse acolo lucruri despre copii pe care eu nu le‑aș putea reproduce aici, dar ”usturimea” acelor cuvinte ar asana mințile, inimile și orbirea unora dintre adulții pe care începem să‑i vedem tot mai des, peste tot, când ”în joc” e reputația și indolența odraslele lor, vinovate doar de faptul că nu au fost crescute cu cap, inimă și suflet de către părinții lor. Vai, am început să fiu tăios precum Matilda, dar nu neapărat asta sau inteligența ei ieșită din comun, ori ”puterile supranaturale” m‑au făcut să‑mi rămână în suflet, ci felul în care a reușit ea să cucerească un alt suflet rănit și învins, ajutându‑l să înflorească. În plus, printre primele lecturi ale Matildei s‑a aflat și următoarea carte, deci cum să nu‑mi placă de un asemenea suflet‑pereche?

Tess d’Urberville

Ah, iarăși filmele, și miniseriile. Dar indiferent de câte adaptări au fost (și se vor mai face, probabil), Tess pe care mi‑am imaginat‑o eu e diferită de tot ce ați văzut. Pentru că, indiferent cum sună, Tess sunt eu. Da, citită la o vârstă adolescentină, Tess a reprezentat și a rămas momentul de cotitură în care am înțeles că literatura nu e doar escapism. Nu știu cum să explic faptul că m‑am regăsit atât de mult în acest roman și în personajele lui. Tess mi‑a vorbit și încă îmi vorbește despre părți din umanitatea noastră pe care de cele mai multe ori nu le vedem, nu le discutăm, le negăm, părți care ne mână și ne conduc spre aparente inevitabile destine. Dincolo de acțiunea și povestea scrise de Thomas Hardy, Tess e un strigăt frânt, și, totuși, un strigăt. Ar merita cel puțin ascultat. Sau citit.

Karana Won‑a‑pa‑lei

Nu știu câți dintre noi am fi reușit dacă am fi fost în locul Karanei din Insula Delfinilor Albaștri, scrisă de Scott O’Dell. Povestea e inspirată din întâmplări adevărate. Și nu ingeniozitatea, dârzenia și finalul dulce‑amar o transformă pe Karana într‑o adevărată eroină (că tot trăim noi vremurile supereroilor), ci un singur moment decisiv pe care nu‑l divulg pentru a vă păstra plăcerea de a‑l descoperi singuri. Îmi place să cred că și eu aș putea reacționa așa într‑o situație similară. Dar sper în fiecare zi să nu fiu pus în poziția de a afla contrariul. Pentru că tot felul de clișee spun ba că ”eroii se nasc”, ba că ”eroii nu se nasc eroi, ci devin eroi”. Karana e un erou aparte și chiar dacă, aparent, Insula Delfinilor Albaștri e o carte pentru copii, implicațiile poveștii sunt cu mult mai extinse. Cum ar fi să te trezești într‑o bună zi și să afli că ești singurul român de pe planetă, nimeni nu te cunoaște, nimeni nu‑ți vorbește limba, nimeni nu știe mai nimic despre cine a fost poporul tău?

N‑aș vrea să închei mica listă fără să adaug încă alte câteva nume de personaje dragi sau aparte. Ele completează colecția mea de argumente că orice scriitor, indiferent de gen, care vrea să povestească lumii și s‑o cucerească cu poveștile sale va găsi acele personaje care să ne colinde mințile și inimile pentru totdeauna. Iar unele dintre aceste, chiar multe dintre ele, au fost și vor fi întotdeauna femei.

Stargirl din Copila‑Stea, Ada Smith din Războiul care mi‑a salvat viața, Liesel Meminger din Hoțul de cărți, Carrie White din Carrie, Lisbeth Salander din Fata cu un dragon tatuat și multe, multe altele.

***

Acum e rândul vostru! Comentaţi aici despre personaje feminine remarcabil construite sau care v‑au impresionat. Suntem curioşi să aflăm 🙂